2.5.1 ARGUMENTE ŞTIINŢIFICE - REŢEAUA SUBTERANĂ DE TUNELURI DIN PERU ŞI ECUADOR -
(preluare din alte publicaţii –comentarii)
Continentul sud-american este străbătut de o gigantică reţea de galerii, de un adevărat labirint lung de câteva mii de kilometri, săpat adânc în pământ. Din acestea, doar câteva sute de kilometri au fost explorate şi măsurate, îndeosebi în Peru şi Ecuador. Descoperitorul galeriilor, Juan Moricz, un cercetător prudent şi bun prieten cu un grup de indieni peruvieni, a făcut cunoscute rezultatele explorărilor sale abia în 1969, după 3 ani de studiu în zona Morona-Santiago.
În toată această perioadă, el a reuşit să strângă o colecţie importantă de obiecte remarcabile şi să parcurgă mai mulţi kilometri de tuneluri. Accesul în peşterile care se întind între oraşele Cualaquiza - St. Antonio - Yaupi nu este uşor, intrările fiind ascunse de păduri.
De-a lungul acestor galerii, săpate cu precizie şi care formează firesc unghiuri drepte, busola nu funcţionează.
COMENTARIU;
Faptul că busola nu mai funcţionează este un lucru explicabil şi cât se poate de firesc deoarece orice străpungere dintr-o parte în alta şi crearea unui spaţiu de comunicare prin îndepărtarea materiei dintre suprafaţa exterioară şi suprafaţa interioară conduce în mod deosebit de logic la formarea simultană dea lungul galeriei respective a încă doi poli magnetici suprapuşi, sub influenţa puternicului câmp magnetic natural al celor doi poli magnetici ai Pământului.
Dealtfel este cunoscut din fizica elementară că atunci când divizăm o bucată de fier cu proprietăţi magnetice naturale, imediat în zona secţionată apar din nou alţi doi poli magnetici, fiecare bucată divizată fiind un nou magnet cu doi poli şi aşa mai departe.
Tot astfel, în baza acestui raţionament se întâmplă şi atunci când se perforează şi se întrerup zonal câmpurile magnetice respectiv liniile lor de forţă în acele zone, busola ne mai putând indica concomitent în punctul respectiv şi nordul şi sudul datorită perturbării majore ale liniilor de forţă ale câmpului magnetic terestru pe traseul galeriei respective.
Acest comportament al busolei nu face decât să confirme şi pe această cale un fapt cât se poate de real, respectiv că Pământul nu este o sferă plină cum în mod evident greşit s-a crezut până în prezent şi susţine cât se poate de convingător teoria Pământului gol în interior. Dar să urmărim în continuare ce s-a mai scris pe această temă;
Planurile labirintului subteran au fost trasate cu cea mai mare grijă, după cum o dovedesc puţurile de ieşire, amenajate la intervale regulate, breşe dreptunghiulare şi verticale ale căror dimensiuni în secţiune variază între 1,80 şi 3,I0 metri lungime şi 0,80 metri lăţime.
În subterane şi-au stabilit cuiburile stoluri de păsări asemănătoare cu şoimii, care intră şi ies tot timpul prin puţurile de aerisire şi care mor frecvent în adâncurile labirintului. Există numeroase săli, ce adăpostesc diverse obiecte, dar, dintre toate, una se distinge prin faptul că adăposteşte o veritabilă bibliotecă metalică, aparţinând unei civilizaţii de mult apuse. Este vorba de mii de plăci şi foi metalice foarte fine, al căror format este în general de 96x48 cm.
Fiecare placă este acoperită de semne regulate, executate parcă de o maşină.
Referindu-se la impresionantele descoperiri făcute în vestul continentului sud-american, Erich von Daniken subliniază în cartea sa, „Provocarea zeilor”, (Erich von Daniken: Provocarea zeilor, - Editura Domino, Târgovişte, 1996) următoarele aspecte: „Nimeni nu ,ştie cine a construit aceste galerii si săli subterane şi nici cine au fost sculptorii care au tăiat în piatră personaje enigmatice, cu forme ciudate, dar este posibil ca respectivii constructori ai subteranelor să nu fie unii şi aceiaşi cu sculptorii, deoarece sălile şi galeriile, foarte austere şi goale, contrastează cu stilul destul de încărcat a1 unor statuete reprezentând tot felul de animale: saurieni, elefanţi, lei, jaguari, cămile, urşi, maimuţe, bizoni, lupi, şopârle, melci, raci, fapt ce creează impresia că obiectele îngrămădite în săli nu se află1a locul 1or.
Dar poate că aceşti constructori au arătat opera anumitor privilegiaţi şi poate că aceştia au sculptat în piatră ceea ce văzuseră şi auziseră; îngrămădindu-si treptat operele în aceste subterane. "
COMENTARIU;
Din cele de mai sus, se poate reţine că tunelurile respective au vechime foarte mare şi că dea lungul timpului civilizaţiile ce au urmat altor civilizaţii au început să înţeleagă adevărata menire a lor şi au început şi ei să le folosească aşa cum şi noi în viitorul apropiat vom începe să dezlegăm tainele şi raţiunea de a construi asemenea tuneluri între anumite zone cu concentrări de materie de densităţi diferite şi de un anumit fel care să influenţeze în mod natural corpurile ce circulă prin tunel în aşa fel încât deşi acestea în realitate coboară cu pante mari, pantele să nu fie sesizate şi să nu influenţeze aşa de mult, datorită rezultantei forţelor de atracţie zonală conform legii universale de atracţie dintre două corpuri din manualele de fizică.
Faptul că dea lungul timpului o anumită civilizaţie aflată într-o dificultate neprevăzută care i-a luat prin surprindere (catastrofă de proporţii majore) le-a dat răgaz şi au găsit de cuviinţă să-şi marcheze existenţa lor în timp pentru viitorime nu face decât să ne ducă cu gândul la faptul că civilizaţia respectivă ce a inscripţionat plăcuţele respective şi le-a stocat sub forma unei veritabile biblioteci, atinsese un stadiu de dezvoltare mai înalt decât civilizaţia contemporană actuală, care după cum este relatat mai sus, încă nu a acordat atenţia cuvenită acestui adevărat tezaur de cunoştinţe acumulate în timp după multe cercetări şi acumulări de noi cunoştinţe privind mediul înconjurător al omului.
Părintele Carlo Crespi de la biserica Maria Auxiliadora, din Cuenca/Ecuador, a strâns multe din obiectele găsite în subterane, printre aceste aflându-se şi o stelă înaltă de 52 cm, lată de 14 cm şi groasă de 4 cm. Ea este împărţită în 56 de pătrate, fiecare reprezentând un caracter grafic diferit, ce sunt identice cu caracterele folosite pe plăcile şi foile bibliotecii metalice, ceea ce înseamnă că creatorul ei dispunea de un anumit alfabet, format din 56 de simboluri. Faptul este cu atât mai demn de subliniat, cu cât până acum s-a afirmat că civilizaţiile sud-americane nu cunoşteau scrieri de tip fonetic.
COMENTARIU;
Însemnele şi mesajele lăsate prin intermediul respectivei biblioteci metalice aparţin unei civilizaţii cu mult mai vechi ce cunoşteau un sistem de scriere şi un alfabet.
Tot în Alpii peruvieni, căpitanul spaniol Francisco Pizarro (1475-1541) a descoperit în Huascaran, muntele incaşilor, la o altitudine de 6768 metri, galerii subterane a căror intrare era blocată cu pietre mari şi plate. Spaniolii au presupus că era vorba de depozite de alimente, aşa încât nu au mai continuat cercetările.
Acestea au fost reluate abia în 1971, când o expediţie a pătruns sub pământ printr-o intrare situată în împrejurimile localităţii peruviene Otuzco.
Revista germană Bild der Wissenschaft, din 1971, a publicat un articol referitor la rezultatele respectivei expediţii sub titlul „Un a1t secret a1 incaşilor”
„Muntele incaşilor, Huscaranul (6763 metri) se înalţă maiestuos în Anzii peruvieni. De aici porneşte vechiul drum a1 băştinaşilor, ce duce peste munţi şi văi spre nord, pierzându-se în grohotişul desprins 1a o distanţă de 260 de km, în apropiere de Otuzco. În această zonă au fost descoperite încă din timpul 1ui Pizarro mai multe intrări lărgite şi pardosite cu plăci de piatră în grote. Erau folosite drept cămări. Cercetătorii şi-au amintit de aceste grote a1e incaşilor şi au pătruns în ele folosind cele mai moderne mijloace a1e tehnicii: scripeţi, electrocable, lămpi de mină şi tuburi cu oxigen. La capătul grotelor, aşezate pe mai multe nivele, au dat de porţi din plăci de piatră care, în ciuda greutăţii lor enorme (au 8 m înălţime, 5m lăţime şi 2,5 m grosime), puteau fi mişcate pe role de piatră; ce se învârteau într-un lăcaş stropit cu apă, atunci când se propteau în ele patru bărbaţi puternici. Acest loc se afla 1a 62 de metri sub poalele muntelui.
COMENTARIU;
Amplasamentul la adâncime a acelor intrări în lungile galerii subterane au fost efectuate şi în scopul diminuării efectelor perturbatoare cauzate de „ruperea” liniilor de forţă ale câmpului magnetic terestru. Dealtfel masivele porţi din piatră nu s-au construit la întâmplare şi cu un volum mare de muncă, ele având un rol deosebit de bine determinat şi justificat ca investiţie şi în nici-un caz construcţia acestor porţi nu poate fi pusă pe seama populaţiei de suprafaţă respectiv a incaşilor.
Prin determinări de vechime, în cazul în care va rezulta construirea acelor porţi ca datând de pe vremea incaşilor, atunci construcţia acestora poate fi pusă mai degrabă pe seama civilizaţiei de pe suprafaţa interioară a Pământului care a dispus la vremea respectivă de tehnologia necesară manevrării unor asemenea blocuri de piatră pe care să le transforme în mecanisme de închidere a unor intrări ce au dăinuit şi continuă să ne uimească şi pe noi acum
Ceea ce urmează reprezintă o uriaşă surpriză: în spatele celor 6 porţi încep tunele uriaşe, care îi pot face să pălească de invidie chiar şi pe tehnicienii de azi. Aceste tunele, care au câteodată o pantă de până la 14%, duc oblic spre coastă.
COMENTARIU;
A afirma că acele tunele au fost construite de oameni ce se pricepeau abia la mânuirea arcului cu săgeţi fiind preocupaţi de traiul de zi cu zi în primul rând, este o gravă eroare a oamenilor de ştiinţă contemporani şi în general a tuturor ce cred sau mai continuă să creadă în originea omului privită prin prisma concepţiei Darviniste.
Pardoseala este din plăci de piatră granulată sau striată; ne alunecoasă. Dacă azi ţi se pare o aventură să parcurgi cei 90-105 km ai tunelului, ce trebuie să fi fost în secolul al XIV- lea sau al XV- lea, cu câtă greutate şi-au transportat băştinaşii bunurile sub Anzi pentru a le sustrage atacurilor lui Pizarro şi a1e viceregelui spaniol!
COMENTARIU;
Faţă de cele de mai sus, a continua să se creadă că pentru un depozit de alimente este nevoie de o lungime de circa 100 kilometri şi cu pardoseli de piatră striată sau granulată, este cel puţin o mare absurditate şi lipsită de orice logică elementară deoarece în realitate după cum se va putea constata prin cercetare ştiinţifică şi competentă la faţa locului, tunelurile respective sunt în realitate căi de comunicaţii directe între cele două suprafeţe locuibile şi iluminate de acelaşi soare ale Pământului.
La capătul galeriilor subterane din Guanape, (numite astfel după insula care se află în faţa coastei Perului) despre care se presupune că făceau cândva legătura pe sub mare cu respectiva insulă, se află Oceanul Pacific.
În lumina felinarelor panta descendentă se termină la marginea unui talaz negru ca smoala: este marea. De aici porneşte tot subteran, coasta de azi. Căutarea unui coridor pe insula Guanape este inutilă. Nimic nu atestă că odinioară a existat undeva un tunel între uscat si insulă. Nimeni nu ştie unde sfârşesc aceste culoare subterane a1e incaşilor şi dacă deschid drumul spre încăperi cu comori a1e unei lumi demult apuse ".
COMENTARIU;
Din cele de mai sus, rezultă cât se poate de clar şi de limpede că adevărata menire şi scopul construirii tunelelor nu era satisfacerea unor nevoi acute ale incaşilor legate de depozitarea unor bunuri, ci dimpotrivă, ele au jucat cândva cu mult înainte un rol cu mult mai important şi bine determinat care a justificat din plin efortul material şi uman făcut, legând astfel într-un mod mai direct populaţia de pe suprafaţa exterioară a Pământului cu populaţia de pe suprafaţa interioară a Pământului cu condiţii climatice şi de trai oarecum asemănătoare şi între care s-a simţit la vremea respectivă efectuarea unor schimburi în toate privinţele şi direcţiile aşa cum şi în viitorul foarte apropiat vom începe şi noi cu „ei” în mod logic unele schimburi şi aşa mai departe în mod ciclic şi numai prin voinţa bunului Dumnezeu.
Este cât se poate de logic şi firesc ca ulterior, după construirea tunelurilor şi galeriilor din vechime, populaţiile de suprafaţă ce au descoperit întâmplător acele veritabile galerii ascunse şi gata construite să le folosească ca magazii de depozitare împotriva cotropitorilor dar aceasta este cu totul altă problemă.
Despre apariţia acestui articol, colonelul Omar Chioino, directorul Muzeului Naţional al Armatei Aerului din Peru, a afirmat: „Sunt foarte mirat cum de s-a strecurat această informaţie prin
cenzura generală. De obicei, este menţionat numai numele muntelui, nu şi locu1 intrării şi nici numele cercetătorilor sau a1 echipei.
Tunelurile sunt atribuite incaşilor, deşi nu există similitudini cu construcţiile incaşe cunoscute până acum. Incaşii nu le puteau tăia, căci le lipseau uneltele necesare. Că incaşii au cunoscut aceste sisteme subterane şi că le-au folosit parţial, este evident.
COMENTARIU;
Lipsa similitudinilor cu construcţiile Incaşe este mai mult decât edificatoare şi în nici-un caz construcţiile respective nu pot fi puse pe seama incaşilor întrucât nu există cât de cât printre altele nici-un fel de motivaţie logică.
Intrările în acest sistem gigantic de tuneluri din Anzi au fost identificate în toată America Centrală şi în America de Sud şi anume din Chile până în Argentina. Încăperile boltite, tăiate cu măiestrie în piatră, adevărat labirint ramificat în toate direcţiile, sunt cunoscute în Peru sub numele de chicanas. În diversele ţări în care se găsesc, 1e-au cercetat, de obicei, ofiţerii ţării respective, dar un schimb de informaţii în legătură cu rezultatele obţinute nu a avut Ioc nici măcar în planul serviciilor secrete.
Este clar că reţeaua aceasta subterană, care depăşeşte construcţiile moderne ale metrourilor, este opera unei civilizaţii necunoscute, a unor locuitori ai acestui continent, care l-au populat mult înaintea incaşilor şi pre incaşilor. Este vorba de sute de kilometri răsfiraţi subteran, străzi late, al căror scop ne este total necunoscut. Parţial au fost zdruncinate de cutremure si, astăzi, fie sunt blocate, fie că sfârşesc sub nivelul mării ".
COMENTARIU;
Faţă de cele de mai sus, este evident că o cercetare coordonată la nivel mondial este mai mult decât necesară iar eu mă grăbesc să menţionez că rezultate deosebit de spectaculoase nu vor întârzia să apară încă de la primele cercetări făcute la faţa locului.
Dezlegarea în totalitate a acelor mari enigme va determina un salt deosebit de mare în cunoaşterea omului de sine şi a adevăratului şi realului mediu înconjurător de pe Pământ în totalitatea lui, - respectiv cu cele două suprafeţe locuibile dintre care despre marea suprafaţă interioară iluminată de acelaşi Soare şi locuibilă cu condiţii de climă şi de trai asemănătoare, cu păduri, floră şi faună, cu munţi, câmpii, lacuri, mări şi oceane deocamdată nu cunoaştem mai nimic, în stadiul de dezvoltare şi de cunoaştere atins de noi, - în prezent.
Astfel vom putea face cu toţii salturi importante în cunoaştere beneficiind, însuşindu-ne şi asimilând aproape gratuit cunoştinţe, - evoluând mai „pe scurtătură” în cunoaştere-, prin preluarea unor date, fapte, procedee, metode, etc. de la înaintaşii noştri ce ne-au lăsat această moştenire de natură culturală ştiinţifică, zestre materială deosebit de valoroasă şi de importantă, etc.
Dar să vedem ce s-a mai consemnat pe această temă în continuare;
În jurul anului 1570, cronicarul spaniol Padre Cristobal de Molina s-a arătat interesat de galeriile subterane şi de sensul lor. În lucrarea sa Ritos y fabulos de 1os Incas, terminată în 1572, Molina povesteşte că Tatăl Omenirii s-ar fi retras într-o subterană după ce şi-a îndeplinit opera, adică după creaţie. Acest loc secret ar fi devenit locul de naştere a numeroase popoare, care au apărut ca din „noaptea veşnică". Molina ne mai aduce la cunoştinţă faptul că aceste galerii şi săli subterane ar fi servit, de-a lungul secolelor, ca loc de adăpost pentru bogăţiile popoarelor, când acestea se considerau ameninţate. O lege aspră îl pedepsea cu moartea pe cel care făcea imprudenţa de a vorbi despre subterane în afara cercului restrâns al iniţiaţilor.
COMENTARIU
Se poate constata relativ uşor cât de „primitiv” au încercat să aştearnă pe hârtie cronicarii vremii unele aspecte şi stări de fapt ce depăşeau cu mult puterea lor de înţelegere, înţelegere limitată datorită în principal al stadiului limitat de dezvoltare atins la data respectivă.
În subteranele din Peru şi Ecuador se află cel puţin trei categorii de obiecte:
1 ) moştenirea celor care au fost constructorii acestor fabuloase reţele de galerii subterane;
2) pietre sculptate şi tăiate, operele primilor oameni inteligenţi care, probabil, au fost elevii constructorilor de tunele;
3) obiecte din aur şi argint ale incaşilor, îngrămădite în subterane după anul 1532, pentru a preveni jafurile la care se dedau în permanenţă conchistadorii
Arheologul peruan Italo Olberti a descoperit, în 1972, în colaborare cu un grup de cercetători polonezi, în apropiere de Sacsayhuaman, un tunel ce ducea din cetate până la oraşul Cuzco, confirmând existenţa unei întregi reţele de drumuri subterane, printre care şi a tunelului cu o sută de porţi, denumit astfel datorită zecilor de porţi megalitice trapezoidale de pe parcursul lui. Interesant este că eforturile depuse pentru străpungerea tunelurilor, atât de precise din punct de vedere geometric, nu au avut ca finalitate nici realizarea de catacombe funerare, nici a unor altare de jertfă, nici a unor locuri de depozitare a obiectelor de aur şi argint şi nici a unei „biblioteci" a foliilor bizare de metal de 96x48 cm2, păstrate la preotul Carlo Crespi din Cuence şi considerate a fi o culegere unicat.
Deşi reţelele de tuneluri subterane din America de Sud sunt cele mai impresionante şi mai cunoscute pe plan internaţional, ele nu sunt singurele de acest gen. Sisteme complexe de galerii subterane au fost descoperite atât în America de Nord, cât şi în Asia.
COMENTARIU
Faptul că până acum nu s-a înţeles care este logica acestor investiţii uriaşe se datorează ne luării în calcul a faptului că Pământul în realitate mai are încă o suprafaţă interioară deosebit de mare şi iluminată de acelaşi Soare aşa cum am menţionat mai sus, precum şi în capitolele anterioare.
În raport cu cele afirmate de mine, apreciez anticipat că se vor clarifica deosebit de multe lucruri deoarece o mică parte din marile enigme ale contemporaneităţii vor înceta să mai „funcţioneze” ca „mari enigme” graţie acestor afirmaţii ale mele, - cu menţiunea că am ţinut în permanenţă cont să nu aştern pe hârtie aspecte ce depăşesc ca înţelegere legile din manualele de Fizică cunoscute până în prezent.
Pe măsura înţelegerii şi explicării acestor stări de lucruri prin diferite medii de informare atât în mod direct de către mine cât si indirect prin alte mijloace şi respectiv alte surse de informare corectă şi reală în legătură cu adevăratele stări de fapt din mediul înconjurător, atunci cred că, - în cele din urmă se va ridica cortina în totalitate - în sensul că vor fi făcute publice şi alte date şi cunoştinţe ţinute la index ca „top secret” conştienţi fiind cu toţii că acestea sunt deosebit de păguboase pentru noi toţi, acţionând ca veritabile frâne în dezvoltare şi cunoaştere pe toate planurile..
|
