Datorită faptului că axa de rotaţie a Pământului este înclinată cu 23 grade şi 27 minute faţă de planul eliptic în care gravitează în jurul Soarelui Pământul, la intervale regulate (din şase în şase luni), intensitatea câmpului magnetic natural de la poli, nu mai reuşeşte să curbeze razele de Soare decât într-o mai mică măsură şi acestea nu mai pot pătrunde în interior căzând în schimb doar radiaţiile infra-roşii oarecum perpendicular pe suprafaţa interioară în mod alternativ din şase în şase luni pe câte unul din orificiile de intrare.

      Situaţia aceasta este redată şi în mod sugestiv şi prin intermediul figurilor nr. 2(a,b,c) şi nr. 3 din Anexa 1. prezentată mai sus.

      În această situaţie, la intervale de şase luni, de exemplu vara, la polul nord razele Soarelui pot pătrunde înspre interior, iar la polul sud doar radiaţiile înfra-roşii rezultate din descompunerea de către câmpul magnetic a luminii Soarelui, cad oarecum perpendicular pe suprafaţa orificiului de intrare (coincidenţă cu nopţile polare ale polului sud) dar deşi acestea nu mai reuşesc să fie curbate mai mult, determină o cantitate de căldură reţinută foarte mare pe zona interioară inelară ce duce către suprafaţa interioară a Pământului dinspre polul sud, favorizând o încălzire mai puternică a zonei respective cu floră şi faună, - pe măsură.

      În perioada de iarnă iluminarea suprafeţei interioare a Pământului devine posibilă prin pătrunderea razelor de Soare pe la orificiul de intrare de la polul sud, în schimb în această perioadă de iarnă (coincidenţă cu nopţile polare de la polul nord), razele de Soare(doar radiaţiile în infra-roşu) căzând oarecum perpendicular pe zona de întrare a orificiului de la polul nord, determină o climă mai caldă pe zona de intrare respectivă, determinând atragerea şi migraţia păsărilor şi animalelor din apropiere tot mai înspre nord.

      Acest comportament normal al animalelor de a migra către zone mai calde ne sugerează indirect, o dovadă suplimentară în susţinerea configuraţiei reale a Pământului care nu este o sferă plină cum este cunoscut în mod oficial constituind în acest sens, încă un puternic argument ştiinţific.

      Această stare de fapt favorizează o diferenţă de potenţial electric atât între cei doi poli ai Pământului cât şi între suprafeţele exterioare şi interioare şi zona calotelor polare (apariţia unui curent electric continuu între două puncte menţinute permanent la diferenţe mari de temperatură) determinând atât o circulaţie naturală a apei şi a aerului printr-o mişcare continuă cât şi menţinerea la un nivel constant a calotelor polare cu acumulare de gheţuri respectiv ionizarea şi transfer de energie electrică către norii din atmosferă.

      Datorită acestor stări de fapt, pătrunderea razelor de lumină prin curbarea acesteia sub influenţa puternicelor fluxuri magnetice respectiv ale liniilor câmpurilor de forţă magnetice, se face treptat crescând sau micşorându-se din zi în zi, în funcţie de poziţia pe care se află Pământul pe traiectoria sa eliptică la o anumită dată calendaristică, alternându-se pătrunderea din şase în şase luni, - în funcţie de anotimpuri, respectiv -când pe la polul nord, când pe la polul sud – (vezi figurile 2(a), 2(b) şi 2(c), din Anexa 1).

      Din aceste considerente noi când ne apropiem de zona polilor şi începem să înaintăm în continuare înspre poli, pe o aceiaşi direcţie meridională, de fapt în realitate începem să pătrundem (fără să simţim sub noi forma de relief) în zona unde începe curbarea lină şi începe continuarea suprafeţei exterioare prin zona marilor orificii de trecere, - către suprafaţa interioară a Pământului şi datorită iluminării slabe deoarece Soarele nu se mai vede pentru început la orizont noi percepem în realitate lungile nopţi polare din timpul iernii la polul nord şi lungi nopţi polare din timpul verii din emisfera nordică, - la polul sud.

      De fapt chiar poziţiile cercurilor polare marcate pe hărţile noastre marchează oarecum începutul curbării suprafeţei exterioare către suprafaţa interioară a Pământului din prima zi de început când începe să fie întuneric 24 de ore.

      Aceste stări de fapt nu fac decât să evidenţieze cât se poate de clar, că începerea curbării suprafeţei exterioare ale Pământului se face la început aproape neobservabil şi destul de lin şi treptat treptat, tot înaintând înspre nord, nici nu ne dăm seama când, la un moment dat continuând mersul în linie dreaptă pe direcţia unui meridian, noi începem în realitate să ne întoarcem înspre Ecuator, dar cel de pe suprafaţa interioară a Pământului, unde deja punctele cardinale respectiv Estul şi Vestul, - se inversează.

      Dealtfel, există şi consemnări aflate pe unele hărţi vechi „mai ciudate” în sensul că Estul şi Vestul sunt înscrise invers, ceea ce la prima vedere ar apărea ca ceva făcut greşit sau fără sens, însă în realitate asemenea hărţi vechi care este de presupus că se mai păstrează pe ici pe acolo încă, acestea sunt deosebit de bine întocmite prezentând realitatea şi adevăratele stări de fapt, - legate de configuraţia reală a Pământului rezultând de fapt din aceste stări de lucruri argumente ştiinţifice foarte puternice în legătură cu configuraţia reală a Pământului