Pământul are polii magnetici situaţi pe marginile circulare de intrare a celor două goluri naturale (deschideri) de la polul nord şi de la polul sud (vezi fig. nr.2-a,b,c) şi nu sunt situaţi pe axa de rotaţie a pământului pentru simplul şi elementarul fapt că pământul nu are configuraţia unei sfere pline aşa cum în mod deosebit de greşit şi de păgubos s-a crezut şi din păcate se mai creade şi în prezent.

      Că lucrurile stau într-adevăr aşa însă-şi clasica busolă o confirmă şi mai mult, exploratorii ajunşi în zona marginii de intrare constată că acul busolei începe treptat să arate direcţia „în jos”.

      Problema automenţinerii permanente şi vreme deosebit de îndelungată a unei intensităţi constante a câmpului de forţă de natură electromagnetică capabil să creeze la scară planetară cei doi poli magnetici diametral opuşi constituie un rezultat al unei creaţii anticipate şi nu poate fi vorba de un rezultat al întâmplării.

      Afirm aceasta deoarece numai într-un mod deosebit de ingenios s-a putut realiza o armonie perfectă între mai mulţi factori de influenţă (fiecare în parte funcţionând ca un parametru de stare) cum sunt; o anumită valoare a unghiului de înclinare a axei de rotaţie a Pământului, o anumită valoare a vitezei de rotaţie a Pământului, o anumită valoare a diametrelor celor două mari orificii de intrare înspre suprafaţa interioară a Pământului, o anumită distribuţie a materiei (minereuri de fier, magnetită etc.) aflată în componenţa Pământului, o anumită valoare a energiei primită de la Soare şi deci o anumită atmosferă terestră, o anumită distribuire a marilor aglomerări de materie cu densitate mai mare (ex. metalele) în întreaga structură internă a materiei situată între suprafaţa exterioară şi suprafaţa interioară a Pământului.

      Toţi aceşti câţiva parametri de stare se interpătrund permanent şi se condiţionează reciproc în mod permanent datorită în primul rând a variaţiei energiei primite în permanenţă de la Soare.

      Astfel dacă vom ţine cont în permanenţă de implicaţiile ce le au salturile bruşte de temperatură din zonele celor doi poli ai Pământului (în zonele de trecere lentă de la suprafaţa exterioară către suprafaţa interioară)corelate cu mişcarea de rotaţie a Pământului, vom putea constata uşor că în baza legilor din fizica cunoscută avem în realitate dea face în primul rând cu principiul de funcţionare a unui magnetou uriaş ca generator de curenţi de înaltă tensiune şi în al doilea rând concomitent, cu un dinam uriaş ce funcţionează de această dată ca un uriaş motor de curent continuu producător de lucru mecanic permanent (cuplu de rotaţie, cu menirea de a menţine viteza de rotaţie a Pământului la o valoare constantă) cu excitaţie auto-reglabilă prin interpătrunderea permanentă a parametrilor de stare menţionaţi mai sus, în final totul depinzând de valoarea energiei primite în permanenţă de la Soare sub formă de lumină si radiaţii calorice.

      Este cunoscut deja prin legile fizicii noastre că dacă spre ex. avem o placă de metal scufundată într-un lichid la o adâncime unde este o temperatură scăzută şi o placă scufundată în acelaşi lichid mai la suprafaţă şi la o temperatură mai ridicată, atunci dacă măsurăm cu un voltmetru, vom putea constata că ia naştere o sursă de producere a unui curent electric continuu.

      De asemenea, dacă spre ex. avem doi conductori din metale diferite pe care îi unim, supunând zona de unire la o temperatură ridicată vom putea constata şi de această dată că avem deja o sursă de producere a unui curent continuu (principiul termocuplului).

      De asemenea sunt cunoscute mai multe principii de producere a curentului electric prin diverse reacţii chimice dintre diferite materiale(pilele electrice de producere a curentului continuu)

      Precizările de mai sus în legătură cu fenomenele de producere a curentului continuu le-am făcut în idea formării unei viziuni mai largi şi mai complexe în legătură cu „frământările” din măruntaele Pământului la scară planetară deoarece şi aceşti parametri de stare se interpătrund şi se condiţionează reciproc cu ceilalţi factori şi parametri de stare menţionaţi anterior producând indirect şi încălzirea pe cale electrică a straturilor din profunzime (mecanismul producerii vulcanilor pe care îl voi comenta în capitolul 8 al acestei cărţi).

      Analizarea a cât mai mulţi factori de stare poate fi făcută de mintea omenească doar într-o mică măsură printr-o simulare pe calculator şi numai după o cartografiere corectă a ambelor suprafeţe ale Pământului, la fel şi identificarea şi cunoaşterea structurii interne pe fiecare km2 de pe suprafaţa exterioară spre fiecare suprafaţă interioară (evident ceva mai mică) a Pământului.

      Din cele câteva aspecte prezentate pe scurt, se poate trage uşor concluzia că realitatea adevărată din mediul înconjurător nu este chiar aşa de simplă şi uşor de interpretat aşa cum s-a crezut şi continuă să se mai creadă în mod oficial până în prezent şi că de fapt mai avem încă deosebit de multe lucruri de învăţat despre „casa noastră comună”, casă care după cum voi prezenta în continuare în capitolele următoare, - nici măcar nu este numai casa noastră - şi încă de foarte foarte multă vreme oricât de mult place unora sau displace altora